Zanele

Zanele-Spiritele feminine ale naturii     

     Astazi nimeni nu mai indrazneste sa marturiseasca faptul ca mai crede in zane. Dar a fost o vreme in care omul a trait aproape de natura si credea ca sunt reale, la fel cum sunt azi pentru noi calculatorul si masina de spalat.

     Cu mult timp in urma, in valea din Yorkshire, din Anglia, traia o laptareasa, care in fiecare dimineata mulgea vacile din gospodarie. Laptele pe care-l dadeau era atat de bun incat veneau din toate  partile vecini doritori sa-l cumpere.

      Misterul acestei povesti a inceput acum multi ani, cand laptareasa din povestea noastra incepu sa bage de seama ca dintre cele mai bune vaci nu mai dadea lapte. Nu parea bolnava, dar din ugerul ei nu mai curgea nuci macar o picatura. Atunci femeia isi aminti un leac pe care il invatase de la bunica ei, si anume sa se aseze intr-un colt din afara staulului un trifoi cu patru foi, care avea darul de a alunga spiritele rele.  Femeia nu stia ca trifoiul, pe langa celelalte calitati, slabea puterea zanelor si ca, daca il lasa mai mult timp acolo, putea chiar sa le vada. Nu mica i-a fost mirarea cand a descoperit niste zane micute care duceau intr-o galeata laptele vacii ei!

       - Ce faceti aici? striga ea.

       - Nu ne da afara, ii cerura zanele. Printesa Isayn are din nou un copilas si n-are destul lapte sa-l hraneasca. Daca ne lasi sa venim la tine cateva zile, iti fagaduim ca niciodata nu-ti la lipsi laptele din gospodarie.

       Astfel, femeia se alese cu cel mai bun lapte din tot tinutul.

Gnomii

Gnomii-Fapturi marunte

     Aceasta este povestea celui mai umblaret gnom care a existat vreodata. Toti si-l amintesc pentru ispravile sale, neintrecute de niciun alt gnom. Il chema Pockel, dar in lumea subpamanteana toti il cunosteau sub numele de Pok; si era atat de mic si de indesat, ca nimeni n-ar fi pariat nici macar pe o bucata de carbune ca avea sa iasa teafar din primejdioasa aventura in care intrase.

     Totul a inceput acum mult timp, cand bunul Pok isi dadu seama ca nu mai voia sa fie miner. Astfel, se apuca sa studieze istoria in satul lui, la biblioteca pe care o construisera strabunii sai. Pok descoperi acolo ca gnomii fac parte din categoria celor mai vechi fiinte din univers; dar, cu cat afla mai mult despre neamul sau, cu atat simtea o curiozitate mai mare pentru restul fapturilor. Asa se face ca intr-o buna zi isi stranse lucrurle si pleca in lumea larga pentru a o cunoaste.

     Vreme de doua sute de ani nu s-a stiut nimc despre batranul Pok si toti il credeau mort. Insa, atunci cand s-a intors cu mii de povesti si sute de obiecte ciudate, gnomii intelesera ca Pok facuse lucruri marete.

     Din acea zi el se apuca sa-si povesteasca viata celor care voiau sa-l asculte. Si asa aflara gnomii pentru prima oara despre elfi si silfi, nereide si salamandre, ba chiar si despre oameni si temutii orci. Iar cand implini cinci sute de ani, iar trupul i se preschimba in tarana, la inmormantare luara parte trimisi din cele mai indepartate locuri din lume, pentru a aduce un omagiu acelui batran aventurier pe care toti il numeau ''domnul Pok''. 

Ciclopii

Ciclopii-Fiinte cu un singur ochi

       Se povesteste ca, la sfarsitul razboiului troian, Ulise si-a adunat toti oamenii si a pornit inapoi spre Itaca, unde era rege. In tara ciclopilor, temutul Polifem, pastorul oilor, i-a luat prizonieri si i-a tinut in pestera lui; in fiecare zi, dimineata si seara, il  manca pe unul dintre ei. Vazand ca Ulise era in fruntea grupului, Polifem il intreba cum il cheama; Ulise il pacali, raspunzandu-i "Nimeni".

       -Bine, atunci, spuse ciclopul, pe tine te pastrez pentru sfarsit.

       Dar intr-o noapte Ulise reusi sa-l imbete pe Polifem, dandu-i sa bea vinul pe care il tinea in hambarul corabiei sale, iar,cand in cele din urma adormi, el si tovarasii sai inrosira in foc un tarus si-l infipsera in singurul ochi al ciclopului.

       Bagat in sperieti, indurerat si orb, Polifem incepu sa strige ca sa-i cheme in ajutor pe ceilalti ciclopi. In acest timp, la intrarea in pestera, pipai oile, una cate una, ca sa se asigure ca ies numai ele, nu si oamenii pe care-i tinea inchisi. Dar Ulise fu mult mai siret si le porunci tuturor sa se ascunda sub burta animalelor, reusind in acest fel sa scape.

       Cand ceilalti ciclopi ajunsera acolo si-l intrebara cine il orbise, Polifem raspunse ca ''Nimeni''; astfel, ei crezura ca fusese un accident si-l lasara singur, in timp ce Ulise si oamenii lui fugeau cu corabia, indepartandu-se pentu totdeauna de acel loc.